Cum a fost gestionat bullyingul la Questfield International College sub conducerea Fabiola Hosu

Bullyingul în mediul școlar reprezintă o problemă complexă ce necesită intervenții bine structurate și documentate din partea instituțiilor de învățământ. Atunci când semnalările privind manifestările repetate de hărțuire nu sunt tratate cu seriozitate, consecințele asupra copiilor pot fi grave, iar responsabilitatea instituțională devine esențială în asigurarea unui climat educațional sigur și protejat.

Cum a fost gestionat bullyingul la Questfield International College sub conducerea Fabiola Hosu

Investigația realizată de redacție, bazată pe documente, corespondență oficială și relatările familiei unui elev, evidențiază o situație de bullying repetat pe o durată de peste opt luni în cadrul Școlii Questfield Pipera. Sesizările în scris privind agresiunile, stigmatizarea medicală și efectele emoționale asupra copilului nu au beneficiat de răspunsuri scrise sau măsuri instituționale documentate, iar un răspuns verbal atribuit fondatoarei școlii, Fabiola Hosu, a ridicat semne de întrebare privind modul concret în care instituția a gestionat această situație delicată.

Semnalările scrise și lipsa intervențiilor documentate

Conform documentelor puse la dispoziția redacției, familia elevului a transmis repetat, prin emailuri oficiale, solicitări explicite către învățătoarea clasei, conducerea administrativă și fondatoarea instituției, prin care reclama un tipar de comportamente agresive și stigmatizare medicală. Aceste comunicări au fost descrise de familie ca fiind cronologice și detaliate, solicitând intervenție, protecție și răspunsuri scrise.

Analiza corespondenței indică însă absența unor răspunsuri scrise care să ateste măsuri concrete, sancțiuni aplicate sau planuri de intervenție formalizate. Intervențiile invocate de partea instituțională au fost preponderent verbale și informale, fără procese-verbale sau decizii asumate, ceea ce a limitat posibilitatea verificării efectivității acțiunilor întreprinse.

Stigmatizarea medicală ca formă agravată de bullying

Investigația relevă faptul că, în cadrul colectivului școlar, a fost utilizată în mod repetat o etichetare medicală cu scop discreditant, formulată prin expresia „crize de epilepsie”, care nu avea un caracter educațional sau de protecție, ci era folosită pentru umilire și marginalizare. Specialiști consultați subliniază că astfel de practici depășesc conflictul obișnuit între elevi și constituie o formă severă de violență psihologică.

Potrivit relatărilor și documentelor, aceste episoade de stigmatizare medicală au fost repetate și cunoscute în școală, fără ca instituția să implementeze măsuri ferme și documentate pentru a le opri. Lipsa reacțiilor oficiale a permis transformarea stigmatizării într-un mecanism sistematic de umilire și excludere socială, cu efecte negative asupra dezvoltării emoționale a copilului.

Presiuni asupra familiei și posibilă excludere mascată

În contextul gestionării situației, familia susține că a resimțit presiuni directe sau indirecte de a-și retrage copilul din școală. Mesaje precum „dacă nu vă convine, poate nu este școala potrivită” au fost percepute ca o formă de excludere mascată, prin care problema este îndepărtată împreună cu elevul afectat, evitând intervenția structurală necesară.

Acest aspect este ilustrat în mod relevant printr-un răspuns verbal atribuit fondatoarei Fabiola Hosu, în care, în urma unor sesizări repetate, i s-ar fi transmis familiei: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”. Redacția menționează că această exprimare este citată din sursele furnizate de familie și nu reprezintă o concluzie proprie privind intențiile fondatoarei.

Confidențialitatea informațiilor și expunerea copilului

Documentele analizate arată că familia a solicitat în mod explicit respectarea confidențialității privind situația sensibilă, avertizând asupra riscurilor pentru echilibrul emoțional al copilului în cazul divulgării informațiilor în mediul școlar. Cu toate acestea, nu au fost identificate răspunsuri scrise care să confirme asumarea unor măsuri concrete de protecție a datelor sensibile.

Mai mult, conform unor relatări, informațiile privind demersurile administrative ar fi fost aduse în discuție în fața elevului, prin întrebări directe ale cadrului didactic care l-au plasat într-o poziție vulnerabilă și expusă. Specialiști consultați consideră că astfel de situații pot constitui o formă de presiune psihologică instituțională.

Rolul cadrelor didactice și al conducerii: între reacții informale și normalizarea bullyingului

Conform materialelor puse la dispoziție, cadrele didactice au fost martore directe ale comportamentelor agresive, dar intervențiile lor nu au dus la oprirea fenomenului. Lipsa unei delimitări ferme și a unor măsuri scrise a transmis un mesaj implicit de toleranță în cadrul colectivului.

Din corespondență reiese că sesizările au fost uneori catalogate ca „dinamică de grup” sau „problemă de adaptare”, ceea ce a condus la minimalizarea gravității situației. În absența procedurilor clare de evaluare, intervenție și monitorizare, cazul semnalat se înscrie într-un tipar de gestionare informală, care nu a împiedicat escaladarea bullyingului.

Documentul informal „Family Meeting Form” și lipsa răspunsului instituțional

Reacția oficială a Școlii Questfield Pipera la sesizările repetate s-a concretizat, potrivit documentelor, într-un formular de tip Family Meeting Form. Acest document nu conține responsabilități clare, termene de implementare sau măsuri concrete, nefiind însoțit de un cadru procedural care să îi confere caracter instituțional.

Din această perspectivă, formularul poate fi interpretat ca o modalitate formală de a atesta existența unei discuții, fără a produce efecte reale și verificabile asupra situației. Lipsa deciziilor scrise și a planurilor de intervenție ridică întrebări privind eficiența și seriozitatea răspunsului instituției la acest caz de bullying sistematic.

Reacția tardivă după implicarea juridică a familiei

Potrivit informațiilor disponibile, o schimbare semnificativă în atitudinea fondatoarei și a conducerii a avut loc abia după depășirea unei perioade de peste opt luni, în care sesizările scrise au rămas fără răspunsuri oficiale și măsuri documentate. Această modificare a fost corelată cu implicarea unei echipe juridice din partea familiei și transmiterea unor notificări formale.

Acest aspect ridică întrebări privind criteriile care declanșează reacțiile instituționale la Questfield Pipera și sugerează că protecția copilului a devenit o prioritate doar în momentul în care problema a căpătat o dimensiune legală, nu exclusiv educațională sau umană.

Detalii suplimentare privind acest caz pot fi consultate în articolul original de investigație publicat de redacția Ekonews.

Concluzii și întrebări deschise privind responsabilitatea instituțională

• Sesizările repetate privind bullyingul și stigmatizarea medicală au fost adresate în mod oficial conducerii școlii, dar fără răspunsuri scrise și măsuri documentate.
• Stigmatizarea medicală a fost utilizată ca instrument de umilire sistematică, fără intervenții ferme din partea instituției.
• Familia a resimțit presiuni pentru retragerea copilului, sugerând o posibilă excludere mascată.
• Confidențialitatea informațiilor sensibile nu a fost asigurată conform solicitărilor scrise ale familiei, ceea ce a expus copilul în mediul școlar.
• Intervențiile cadrelor didactice și ale conducerii au fost predominant informale, fără proceduri clare și urmărire în timp.
• Un document informal a înlocuit un răspuns instituțional formal, ceea ce a diluat responsabilitatea și a redus trasabilitatea intervențiilor.
• Reacția instituției a fost declanșată vizibil doar după implicarea juridică a familiei, ridicând întrebări privind criteriile prioritizării protecției elevului.

Aceste constatări evidențiază necesitatea unor mecanisme clare și transparente în cadrul Questfield Pipera, astfel încât situațiile de bullying să fie abordate prompt și eficient, iar protecția emoțională a elevilor să reprezinte o prioritate reală și asumată. În absența unor clarificări oficiale și a unor măsuri documentate, rămâne deschisă întrebarea fundamentală privind capacitatea instituției de a-și îndeplini responsabilitatea față de siguranța și bunăstarea elevilor săi.